Mi-am gasit iubirea adevarata dupa un esec

La 33 de ani, cand se spune ca atingi varsta maturitatii si a echilibrului emotional, eu eram intr-o stare diametral opusa. Credeam ca totul s-a sfarsit. Eram intr-o casnicie nefericita si sufeream foarte mult, traisem cele mai urate si grele momente din viata mea.Insa am avut puterea sa pun punct casniciei printr-un divort care nu se mai termina si care a durat aproape doi ani. Credeam cu putere ca undeva in lume exista si pentru mine acel barbat care sa-mi ofere dragostea de care aveam eu nevoie.Totusi imi era teama ca nu voi mai iubi niciodata sau ca voi da din nou peste persoana nepotrivita. Singura consolare era fiul meu de 9 ani si ma refugiasem in stabilitatea pe care mi-o oferea fiul meu si serviciul. Ajunsesem o femeie echilibrata,
rationala si puternica. Asa eram cand m-a cunoscut EUGEN. L-am intalnit in urma unui anunt matrimonial.Chiar dupa prima intalnire mi-am zis ca el este jumatatea pe care o asteptam de o viata. Nu mi-a fost greu sa ma apropii de el si am descoperit cu surprindere ca avem foarte multe lucruri in comun.
Dupa prima intalnire EUGEN a plecat in Portugalia iar dupa zece zile a revenit in tara si ne-am intalnit din ce in ce mai des si am devenit tot mai sigura pe mine si pe iubirea care urma sa vina.
Vorbeam mult la telefon, mai ales seara. Ma obisnuisem cu ideea ca, orice mi s-ar intampla, exista cineva care sa se gandeasca odata cu mine la lucrurile care ma framantau. Reusea, nu stiu cum, sa ma faca sa rad si sa ma simt usurata, dupa fiecare discutie. Intre noi nu existau conflicte, demonstratii de putere, nu era nevoie de dovezi. In primul rand eram prieteni foarte buni.Ne-am propus sa ne mutam impreuna,insa am ezitat din cauza suferintei teribila de care nu vreau sa-mi amintesc, ma apasau tot felul de ganduri negre. Parca as fi fost inchisa intr-o cutie cu toate spaimele mele. Amintirile din anii de casatorie, gustul amar al esecului, teama de a mai avea o relatie, certitudinea ca imi va fi imposibil sa iubesc cu adevarat, hotararea de a nu mai permite nimanui sa ma raneasca, toate mi se amestecau intr-o tristete amara. Si cel mai tare imi era frica de singuratate. Un om nu poate trai cu desavarsire singur, imi spuneam, dar in acelasi timp imi era teama sa ma aventurez intr-o noua relatie.Eugen ma vizita zilnic si, cat timp eram impreuna, nelinistile mele se faceau nevazute.Dupa sase luni ne-am mutat impreuna si nu regretam nici o clipa acest lucru,Suntem fericiti si ne intelegem foarte bine.
Ciudat este ca nu mai putem trai unul fara celalalt. Exista oameni care nu isi gasesc niciodata perechea insa eu ma consider norocoasa ca mi-am gasit iubirea .